SURSE | Cetățenii români refugiați din Gaza vor fi interogați și MONITORIZAȚI de serviciile secrete. Miza, securitatea UE și NATO

SURSE | Cetățenii români refugiați din Gaza vor fi interogați și MONITORIZAȚI de serviciile secrete. Miza, securitatea UE și NATO
Publicat: 08/11/2023, 21:32
Actualizat: 08/11/2023, 23:31

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, afirmă că toți refugiații cu dublă cetățenie din Gaza vor fi interogați de serviciile de informații. Sursele Gândul confirmă că ulterior vor și monitorizați. Membră a UE și NATO, România trebuie să prevină infitrarea Hamas, Hezbollah sau Fatah în Occident. Conform surselor Gândul, sunt trei filtre: primul este între Gaza și Egipt, unde Israel este atent să nu scape vreun terorist din încercuire, al doilea este în Egipt, unde posibilii teroriști pot produce probleme interne sau externe, mai ales diplomatice, și al treilea accesul în UE unde teroriști pot primi suport domestic și inflama Continentul.

Deci, deși trecuți de primele filtre, palestinienii cu cetățenie română, adolescenți sau bătrâni, vor fi monitorizați prin mijloace specifice, conform acelorași surse. Practic, repatrirea străinilor este îngreunată de selecția refugiaților, nu de lipsa de logistică, fie că este vorba de cetățeni moldoveni, americani sau români. Teroriștii responsabili nu trebuie scăpați din Gaza, iar potențialii nu trebuie să ajungă în Occident.

Refugiații sub lupă

Peşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a recunoscut miercuri că SRI face interviuri de securitate în cazul cetăţenilor români cu dublă cetăţenie care vin din Fâşia Gaza, pentru a preîntâmpina intrarea în ţară de elemente teroriste. Senatorul PNL a precizat că aceste interviuri la sosirea în ţară se fac pentru a preîntâmpina intrarea în ţară de elemente teroriste.

Chirteş a explicat că, în timpul unui conflict sau a unei migraţii în caz de război, se pot strecura şi elemente care nu sunt tocmai prietene cu statul român.

Despre ce se întâmplă în cazul descoperirii de astfel de persoane, Ioan Chirţeş a precizat că există proceduri standard, astfel că acele elemente considerate teroriste sau care pot crea ameninţări teroriste sunt identificate, reţinute, urmând ca procurorii DIICOT să îşi facă treaba şi să cerceteze suplimentar aceste persoane.

SRI, de strajă la hotar

Comisia parlamentară de control al SRI a audiat, marţi, conducerea Serviciului Român de Informaţii în legătură cu evoluţia conflictului din Ucraina şi a conflictului dintre Israel şi Hamas. Au fost abordate şi aspecte privind situaţia geopolitică din Republica Moldova, fiind subliniat faptul că România rămâne principalul sprijin al parcursului european.

De asemenea, SRI a iniţiat şi aplicat măsuri în vederea prevenirii manifestării riscurilor şi ameninţărilor de securitate pe teritoriul naţional. „Până în prezent, nu există informaţii care să reflecte prezenţa unor riscuri directe şi imediate la adresa securităţii naţionale”, a spus preşedintele Comisiei Ioan-Cristian Chirteş.

Citiți și: Primele imagini cu românii evacuați din Fâșia Gaza – GALERIE FOTO

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se schimbă plăcuțele de înmatriculare. Intră în vigoare din 7 iunie. Ce șoferi trebuie să...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
S-a aflat cine este principalul suspect al crimei din Dolj: "Am căutat în zona aia...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×